Consider ca acest aspect e foarte important in orice familie. Comunicarea ajuta la pastrarea unui echilibru atat in familie cat si in viata de cuplu. Doar ca nu in toate familiile exista aceasta comunicare. Sau exista dar e asa facut in doi peri, sa fie.
La noi nu prea a existat. Poate si pentru ca ai mei parinti, nu erau niciodata acasa, mereu erau la serviciu. Iar in putinul timp pe care il petreceau acasa, preferau sa doarma sau sa se uite la televizor. Mai ieseam la plimbare dar, atunci nu vorbeam noi, ci mama cu tata. Daca intr-adevar aveam vreo problema, prima data, mama urla la noi, abia apoi ne intreba ce s-a intamplat si eventual ne dadea un sfat. Tata daca era prea obosit, nu prea auzea ce il intrebam, asa ca de multe ori la el nici nu mergeam. Nici mama cu tata intre ei, nu prea comunicau. Aveau momente cand isi reprosau lucruri, marunte intr-adevar si pe mine asta ma durea enorm. Nu intelegeam de ce se cearta pentru niste pahare, sau pentru o carte uitata nu stiu pe la cine. Nici in casnicia mea, nu pot spune ca avem o comunicare extraordinara. Asta pentru ca amandoi suntem orgoliosi, insa avem buna vointa macar sa incercam.
Cu fiica mea incerc sa comunic, mereu, cat de mult pot. Daca are vreo curiozitate, incerc sa i-o alung imediat. Ii explic ce vrea sa afle, si stiu ca e multumita. Nu imi place sa imi mint odrasla, sau sa o fac sa creada ca a venit barza, a pus-o la usa si a plecat. Si , si atunci cand va fi mare tot la fel voi proceda. Nu vreau sa repet greselile pe care le-a facut mama cu mine deloc.
No comments:
Post a Comment