Becali si bratarile

Ca de fiecare data, cand apare o stire bomba, o gasim pe toate posturile tv. Oriunde ai vrea sa te uiti, dai peste stiri, in direct, de la fata locului. Cam la fel se intampla si cu Gigi Becali si sentinta de 3 ani pe care a primit-o pentru prejudicierea statului roman cu aproape un milion de euro. Se pare ca de data aceasta toate rugaciunile si drumurile catre muntele Athos, nu au mai facut minuni. Ce-i drept, cand gresesti, trebuie sa platesti, iar Dumnezeu nu te mai poate scapa de asta. Trebuie sa iti asumi consecintele propriilor fapte inainte de a da din gura ca ai fost acuzat pe nedrept.

Am auzit si pareri, conform carora, la cat bine a facut in tara si in lume, ar fi trebuit sa fie achitat de toata aceasta vina. Ori ca, vina nu apartine in totalitate lui, ci si celui cu care a reusit sa faca schimbul de terenuri. Deja nu mai conteaza. Gigi Becali a gresit, conform legii, si trebuie acum sa se supuna. Degeaba scoate la inaintare problema familiei care sufera si plange. Trebuia sa se fi gandit dinainte la ceea ce are sa se intample, in cazul unor astfel de tranzactii.

Oricum, nu stam noi sa-l plangem pe domnul magnat. Cu siguranta, toata invalmaseala asta se va termina mai repede decat vom putea sa ne dam seama. Ramane de vazut acum, ce  se va intampla si cu restul greilor din fotbalul romanesc. Ei inca mai au un hop de trecut iar numarul lor este si-asa destul de mare pentru un scandal de proportii.

No comments:

Post a Comment