Italienii din Lampedusa, ieşiţi pe ţărm cu sutele pentru a-i trimite înapoi pe imigranţii de pe vapoare, sunt calmaţi:
– Nu vă faceţi probleme, nu rămânem aici: ne ducem în Franţa, în Germania…
‘Revoluţiile arabe’ fiind acele lucruri pe care le faci pentru a rămâne în ţara ta.
Stéphane Barsacq, Cioran. Ejaculări mistice (Seuil, 2011). Un omagiu adus cuiva care se pricepea la titluri.
Onfray despre suprabogaţi: ‘Dacă banii ar aduce fericirea, am şti-o, n-am mai avea atâtea nevroze la cei bogaţi. (…) Există un adevărat blestem al hiper-bogăţiei: te condamnă să nu trăieşti decât cu paraziţi, cu linge-blide, ipocriţi, linguşitori, măgulitori, curtezani, adulatori… (…) Dar nu vreau să-i plâng pe bogaţi, care au posibilitatea imediată să devină săraci, alegând asta dacă doresc, ceea ce nu e cazul săracilor, care n-au de ales’.
Figurile emancipate. În momentul morţii, Washington avea peste 300 de sclavi negri.
Avertismentul unei asociaţii împotriva sinuciderii: ‘Sinuciderea este o soluţie permanentă la o problemă temporară’. – Eroare pioasă. Sinuciderea e o soluţie permanentă la o problemă permanentă.
Ba chiar, dacă te gândeşti mai bine, e o soluţie temporară, o non-soluţie, la o problemă cum nu se poate mai clar permanentă.
Un european ia legătura cu câţiva japonezi care se ocupă cu filozofia riscului şi îi întreabă cum merg lucrurile zilele acestea. În momentul când nivelul de radioactivitate a ajuns să afecteze apa de la robinet, unul dintre ei a spus:
– Ei bine, voi pierde 20 de ani din speranţa de viaţă. Nu-i nimic.
Un altul remarcă:
– Ştii, se întâmplă ceva inedit cu noi, în clipele astea. Nu un sentiment religios, pentru că nu suntem credincioşi, dar un soi de deschidere spre o pasivitate absolută.
Heidegger e mort, Sartre, Camus… Ai fi zis că nu ne vom descurca. Dar purtăm lumea pe umeri fără ei. Ce surpriză.
– Nu vă faceţi probleme, nu rămânem aici: ne ducem în Franţa, în Germania…
‘Revoluţiile arabe’ fiind acele lucruri pe care le faci pentru a rămâne în ţara ta.
Stéphane Barsacq, Cioran. Ejaculări mistice (Seuil, 2011). Un omagiu adus cuiva care se pricepea la titluri.
Onfray despre suprabogaţi: ‘Dacă banii ar aduce fericirea, am şti-o, n-am mai avea atâtea nevroze la cei bogaţi. (…) Există un adevărat blestem al hiper-bogăţiei: te condamnă să nu trăieşti decât cu paraziţi, cu linge-blide, ipocriţi, linguşitori, măgulitori, curtezani, adulatori… (…) Dar nu vreau să-i plâng pe bogaţi, care au posibilitatea imediată să devină săraci, alegând asta dacă doresc, ceea ce nu e cazul săracilor, care n-au de ales’.
Figurile emancipate. În momentul morţii, Washington avea peste 300 de sclavi negri.
Avertismentul unei asociaţii împotriva sinuciderii: ‘Sinuciderea este o soluţie permanentă la o problemă temporară’. – Eroare pioasă. Sinuciderea e o soluţie permanentă la o problemă permanentă.
Ba chiar, dacă te gândeşti mai bine, e o soluţie temporară, o non-soluţie, la o problemă cum nu se poate mai clar permanentă.
Un european ia legătura cu câţiva japonezi care se ocupă cu filozofia riscului şi îi întreabă cum merg lucrurile zilele acestea. În momentul când nivelul de radioactivitate a ajuns să afecteze apa de la robinet, unul dintre ei a spus:
– Ei bine, voi pierde 20 de ani din speranţa de viaţă. Nu-i nimic.
Un altul remarcă:
– Ştii, se întâmplă ceva inedit cu noi, în clipele astea. Nu un sentiment religios, pentru că nu suntem credincioşi, dar un soi de deschidere spre o pasivitate absolută.
Heidegger e mort, Sartre, Camus… Ai fi zis că nu ne vom descurca. Dar purtăm lumea pe umeri fără ei. Ce surpriză.
No comments:
Post a Comment