Cetatea Deva

Pentru ca momentan ma aflu in judetul Hunedoara m-am gandit ca ar fi frumos sa vizitez obiectivele turistice din zona. De aceea, pe lista mea era trecuta si cetatea din Deva, iar ieri mi-am programat sa ajung acolo. Dupa o calatorie scurta cu trenul, am ajuns la destinatie, in Deva, care este un orasel frumos si curat. De cetate am fost insa cam dezamagita.

A fost o zi frumoasa, pentru ca am fost impreuna cu sotul meu, iar afara era placut; vremea era ca in timpul primaverii. Am ajuns la poalele Dealului Cetatii, unde era o inscriptie despre modul cum putem vizita, pentru ca obiectivul este in reconstructie. Toate bune si frumoase pana aici. Am urcat aproximativ 20 de minute prin padure, iar de cateva ori ne-am si ratacit, pentru ca nicaieri nu erau indicatoare, desi pe inscriptia respectiva era scris ca trebuie sa fim atenti la acestea.

Iata ca am ajuns la poarta cetatii, unde suntem intampinati de primul indicator: „pe perioada lucrarilor de reconstructie in cetate se poate ajunge doar cu telecabina. Intrarea pe aici este interzisa”. Pentru ca nu ne-a venit sa credem, am cerut informatii unui muncitor, care sapa de zor. El ne-a confirmat faptul ca trebuie sa ne intoarcem la poalele dealului, de unde am plecat, pentru a merge cu telecabina. L-am intrebat cand vor fi gata constructiile. „Normal, totul ar trebui sa fie terminat pana in toamna anului viitor, dar domnisoara, noi traim in Romania…”

Pentru ca nu vroiam sa imi irosesc o zi degeaba si sa ajung in Deva fara sa vad cetatea, am coborat si am luat telecabina. Am platit 20 de lei (pentru doua persoane) si am urcat, insa tot ceea ce am putut vedea a fost panorama orasului. Desi era frumoasa, nu mi s-a parut suficient.

Cam asta a fost experienta mea la cetatea din Deva. Probabil totul va arata frumos atunci cand va fi gata, insa pana atunci modul in care sunt tratati turistii este o bataie de joc. Oare nu se putea mentiona la poalele dealului ca se poate urca numai cu telecabina? Desi in constructie, era greu sa faci un pasaj, pe unde totusi sa se poata vizita si cetatea? M-am gandit ca si cei cu telecabina trebuie sa mai manance o paine…

Nu imi plac generalizarile, insa romanii nu isi pretuiesc tara indeajuns. Ar trebui sa urmam exemplul italienilor si sa valorificam fiecare piatra…sa stim sa profitam de istoria si cultura noastra…sa respectam termenele si sa nu ne batem joc de turisti…

No comments:

Post a Comment